Povestea unei echipe: TEEN-ACT

Maria-Raluca  Cojocaru (12C) raluca.cojocaru@cnpetrurares.ro

Pentru Colegiul Naţional „Petru Rareş“, trupa de teatru TEEN-ACT este cea mai bună carte de vizită pentru artă, pasiune, muncă, echipă şi talent. Astfel, în toamna anului 1997, liceul a luat parte la naşterea acestui grup de tineri care nu doar s-au jucat cu replicile, ci au şi supravieţuit cu ele. Porneau spre afirmare cu patosul de a juca teatru chiar cu viaţa lor de adolescenţi.

Cu un curaj colosal şi o pasiune de două ori mai mare, pe atunci elev al CNPR, Erwin Simsensohn a pus pe picioare trupa, care astăzi e aplaudată de mari actori şi regizori din ţară şi invidiată de colegii de breaslă care participă alături de ei, an de an, la festivalurile de teatru. În prezent, student la Academia de Teatru şi Film, secţia regie, Erwin a reuşit să facă dintr-o joacă de liceeni care doreau să se descopere pe ei înşişi pe scena sălii de festivităţi a liceului nostru, un lucru tratat la modul cel mai serios, ca în final să ajungă acolo unde meritau, pe marile scene ale festivalurilor de teatru din ţară şi chiar din străinătate.

Debutul a avut loc la Festivalul „Theatre for Teenagers“ (T4T), desfăşurat la Timişoara în martie 1998. De atunci, micii actori au pornit în viteză spre faimă, participând la festivaluri din Arad, Bacău, Braşov, Lugoj sau Timişoara, de unde s-au întors întotdeauna cu premii şi admiraţie din partea juriului. Astfel, micii actori au devenit obişnuiţi ai festivalurilor din ţară precum „Ingenious Drama Festival“ - Bacău, „DOT Festival“ - Braşov, „Theatre for teenagers“ (T4T) - Timişoara, sau „Yorick“ - Piatra Neamţ şi „Teen-Play“ - Arad.

Cu peste 40 de premii la activ, cel mai adesea premiul de cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cel mai bun spectacol sau cea mai bună muzică, membrii TEEN-ACT au primit premii şi în afara celor obişnuite, ca premiul pentru cea mai bună ceartă (aprilie 2004, Timişoara cu spectacolul „When I was a little girl I used to scream and shout“ de Sharman MacDonald), premiul pentru cea mai bună scurtă apariţie (martie 2005, Timişoara cu spectacolul „Disturbed“ de Brad Boesen) sau chiar cea mai fragilă apariţie (aprilie 2002, Timişoara cu spectacolul „Playing holliday“).

Palmaresul trupei TEEN-ACT este până în prezent alcătuit din peste 20 de participări la diferite festivaluri din ţară şi din străinătate, ocazia de a ieşi afară având loc în iunie 1998, când au participat la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „Baltic Satelid“, din Sejny, Polonia cu spectacolul „No Way Out“, acelaşi cu care a debutat la Timişoara şi a reuşit să obţină toate premiile importante şi totodată cele mai multe - 5 din cele 11 posibile. În Polonia au primit premiul pentru cel mai bun actor. Geneza acestei performanţe a fost munca tinerilor, care s-au descurcat singuri de la alegerea textului, contactarea organizatorilor festivalului, realizarea spectacolului şi depistarea sponsorilor, aşadar, succesul aparţinându-le în întregime.

Cei mai mulţi membri TEEN-ACT au ajuns la facultăţile de elită de teatru din ţară, astfel joaca unor tineri ca Ela Mocanu, Bogdan Matei, Ruxandra Ştefan sau Ciprian Roşu s-a dovedit a fi drumul ales în viaţă, opţiunea pentru lucrul major care le-a motivat existenţa: teatrul. Noua generaţie „stăpânită“ de Alina Grigore (Mucki), îi aducea la rampă pe Alex Pavel, Gabriel Pricop, Ioana Blănaru, Sorana Someşan, Bogdan Prisecaru, Elena Balmuş plus încă alţi 15 tineri, care au ştiut să ducă mai departe renumele trupei, aşa cum au facut întemeietorii.

Un rol aparte în buna dezvoltare a trupei, l-a avut doamna profesoară Cristina Grigori, care i-a ajutat la culesul şi tradusul pieselor, la menţinerea bunelor relaţii cu conducerea şcolii, şi nu în ultimul rând, cu sfaturile şi sincerele aprecieri pentru elevii, care încet-încet,au rămas pe cont propriu, dar care au reuşit să-şi menţină prestigiul şi să dea dovadă de o responsabilitate de apreciat.

Alte participări, noi festivaluri, multe roluri şi bagaje de premii au urmat pentru tinerii actori. Trupa era de fapt singurul loc în care aveau ocazia să manifeste la maxim spiritul de echipă, să-şi promoveze ideile şi să muncească pentru ceea ce le place. În prezent fac acelaşi lucru, numai că o fac cu acte in regulă, mulţi dintre ei find studenţi la actorie şi regie.

S-au consumat tuşuri şi s-au scris pagini întregi despre micii actori, fiind întrebaţi din toate părţile care e reţeta succesului lor. Întotdeauna au răspuns la fel de simplu: munca, creativitatea şi mai puţin decât ele, talentul. Iar pasiunea de roluri şi de joaca de cuvinte le-a închegat pe toate trei.

În fiecare an, la începutul şcolii se aştepta preselecţia pentru TEEN-ACT. Pe lângă afişele care le sporeau curiozitatea, aspiranţii doreau să le poată călca pe urme. Chiar şi faptul că reuşeai să treci de preselecţie şi să faci parte din trupă nu era un eveniment oarecare.

An de an, ştafeta trupei de teatru a fost purtată de cei mai muncitori şi dăruiţi activităţii pe care o făceau. Astfel, alte noi nume s-au perindat pe scena sălii de festivităţi a liceului. TEEN-ACT era însufleţită de Cătălina Matei, Ioana Dorofte, Oana Călugăru, Adela Iacoban, Paula Strâmbeanu, Smaranda Constantinescu, Roxana Panaite, Elena Balmuş, Sebastian Iacob, Dan Simion plus încă mulţi alţii care au petrecut mai mult sau mai puţin timp la repetiţiile trupei. Repetiţii care nu egalau nici pe departe vreo altă formă de divertisment pentru tinerii de atunci.

S-au alăturat la aceste repetiţii Ioana Chiţu, Mara Ploscaru, Emilian Ciupercă, Raluca Cojocaru, Mădălina Gavril, Raluca Manole, Anne-Marie Chelariu, Alina Vârvea şi alţii. Iar astăzi, asistăm la repetiţiile unor tineri plini de talent, a unor copii care şi-au însuşit arta şi care îşi doresc să o poată împărtăşi la rândul lor la cât mai mulţi tineri. Timpul petrecut niciodată nu devine pierdut, exerciţiile şi tehnicile de lucru reuşind să capteze echipa într-un loc mult mai captivant decât „dincolo de culise“, într-un univers al lor, unde fiecare poate fi oricine şi poate face orice. Asta e lumea văzută de pe scenă.

O poveste despre persoane şi locuri, despre experienţe şi trăiri, despre prietenii şi iubiri, despre ambiţie şi success, pe scurt, povestea trupei TEEN-ACT. Aceasta este povestea pe care a avut răbdare să mi-o spună o componentă a trupei de astăzi, Anne-Marie Chelariu, elevă a CNPR.

„Am intrat în TEEN-ACT în clasa a VI-a. Eram atât de mică încât abia mă vedea profesorul când stăteam în bancă, dar mi-am încercat norocul şi am dovedit că şi cei mici pot. Eram cea mai «tânără»… Toţi erau aşa de diferiţi şi de… mari! Aproape că vroiam sa le zic «dumneavoastră». Preselecţiile durează mult, dar la noi durează şi mai mult, de aceea ştiu că m-a prins seara în sala de festivităţi. Nu mai ţin minte prea bine ce m-au pus să fac, să le dovedesc că merit sa fiu «de-a lor», dar am fost atât de fericită când m-au anunţat că luasem! În acel an veniseră foarte mulţi amatori, toţi vroiau să intre in trupă, toţi erau mai mari, toţi păreau grozavi. Dar uite că am fost şi eu... nu grozavă, dar pesemne că au văzut «cei mari» ceva la mine. Am ajuns acasă şi mama, pe care oricum o mulţumeşti cu greu, mă întreabă: «Măcar ai luat dacă tot ai pierdut o zi întreagă acolo?». Da, luasem, eram membru Teen Act!

Repetiţiile erau lungi, solicitante. Oricum toţi puteau să facă exerciţiile, toţi erau buni, frumoşi, aveau experienţă, se pricepeau... eu aveam nişte emoţii când era rândul meu să zic sau să fac ceva!

Oricum, după vreo lună m-am «lăsat de meserie», nu pentru că eram descurajată, ci pentru că nu aveam voie să petrec atâta timp la teatru. Am revenit in TEEN-ACT după 4 ani. Astăzi mă implic, am evoluat, mi-am făcut prieteni, m-am schimbat ca om, călătoresc (la festivaluri prin ţară), experimentez, muncesc…

TEEN-ACT ar fi trebuit sa fie Team Act de fapt, pentru ca adevărul e că «we make a great team». Şi oricine e binevenit, atâta timp cât e descuiat acolo sus. Nu există discriminări, încercăm (şi de cele mai multe ori reuşim) să îi facem pe toţi să se simtă bine, să nu se simtă străini de noi. Vorbim despre orice, oricând, nu avem nici un fel de jenă sau de «second thoughts» când e vorba să ne exprimăm punctul de vedere.

Pe lângă munca depusă, orele petrecute în sala de festivităţi, certurile cu părinţii, micile sacrificii pe care le facem când trebuie să pregătim o piesă, avem şi multe satisfacţii. Participarea la festivaluri ar fi una din ele. În fond aşa suntem răsplatiţi: cu o săptămână petrecută într-un oraş nou, frumos, mare (Timişoara, Braşov, Arad) în compania altor tineri de vârsta noastră care au aceleaşi preocupări. Aceste schimburi de experienţă ne ajută pe noi foarte mult, atât în dezvoltarea ca actori, dar şi ca oameni. Cu cât reuşim să participăm la mai multe festivaluri, cu atât «we improve our skills». Fiecare festival devine în fiecare an mai «challenging», are probe mai grele, pretenţii mai mari, selecţii mai riguroase. Dar fiecare vine cu o idee, fiecare ajută, aduce, strânge, cumpără, se interesează, accesează, imprimă, scrie, învaţă, compune, vorbeşte, roagă, face, încearcă şi iese foarte bine!

Pentru că dacă unul cade, cad toţi... pentru că suntem o echipă, pentru că ne bazăm unii pe alţii şi funcţionăm numai împreună. Şi sunt momente în care nu ne merge bine, avem probleme la şcoală, acasă, cu prietenii, cu colegii, avem zile în care nu ne iese nimic aşa cum vrem, am fost puşi in situaţii nu prea plăcute, sunt momente în care vrem să cedăm, dar nu o face nici unul. Pentru că aşa am fost învăţaţi, aşa am văzut că se face, aşa a fost de la început: trebuie să ai curaj, trebuie să incerci, trebuie să crezi.

De doi ani de zile cred: cred în colegii mei, am încredere în mine, cred că lumea are loc şi pentru oamenii «faini», cred în YOYO, cred în Jo, în Potop, în Corey, în Ţâţi, în Oana, în Alina, în RLK, în Ana, în Ciupi, în Cosmin, în C-tin, în Ştef, în Adi şi în toţi care au fost în trupa asta şi care vor mai veni. Pe scurt, aceştia sunt actualii membrii ai trupei TEEN-ACT.

Şi dacă vreţi să ne vedeţi, ne găsiţi vara la mare, iarna pe pârtie, în timpul săptămânii în sala de festivităţi, în weekend pe la vreun chef, în vacanţe la festivaluri, ne găsiţi la TT la mai toate spectacolele şi în câţiva ani cine ştie pe unde vom mai fi risipiţi, dar deocamdată e cam «toţi pentru unul şi unul pentru toţi!».“ a avut răbdare să ne reamintească printre repetiţii Anne-Marie.

Deşi în calea afirmării lor, tinerii au întâmpinat întotdeauna probleme financiare, nu s-au dat bătuţi şi au arătat că banii nu pot naşte, ci doar sprijini arta. De aceea, chiar de au alergat după sponsorizări şi s-au întors de multe ori numai cu promisiuni, au reuşit să demonstreze tuturor că pasiunea lor nu e doar o promisiune, e certitudinea că mai sunt tineri care iubesc teatrul, iubesc arta.

Astăzi cei aproximativ 15 adolescenţi talentaţi continuă să se prezinte la festivalurile din ţară, urmănd ca în viitorul apropiat să participe la Timişoara la festivalul T4T cu piesa „De ce fierbe copilul în mămăligă“ de Aglaja Veteranyi.

Cu siguranţă s-a înţeles spiritul TEEN-ACT, spirit pe care toţi cei care au făcut parte din trupă l-au împărtăşit colegilor, afirmând încă o dată că „pentru unii oameni, viaţa e o scenă, însă pentru ei, scena este viaţa“.