Ziua Francofoniei în C.N.P.R.
20 martie marchează în fiecare an Ziua Internațională a Francofoniei, iar pentru iubitorii limbii franceze acesta este un prilej de a evidenția frumusețea acesteia. Elevii și profesorii francofoni din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș”, cu sprijinul Asociației „Alumni CNPR”, au sărbătorit această zi importantă prin manifestări ce au pus în valoare atașamentul lor față de limba și cultura franceză.
Un prim eveniment a fost spectacolul dedicat artei francofone, în care elevii liceului, de la mic la mare, au cântat, au dansat sau au interpretat scurte momente de teatru, onorând poezia și muzicalitatea limbii franceze. Emoția și sensibilitatea au vorbit în franceză, totul a fost culoare, veselie și entuziasm.
Partea competitivă a zilei a fost reprezentată de prima ediție a concursului de lectură în limba franceză, „Je lis (en français), donc je suis (francophone)”, în cadrul căruia 18 elevi înscriși (atât liceeni, cât și elevi de gimnaziu) s-au luptat pentru a fi desemnați printre cei mai buni vorbitori de limbă franceză din liceu, dar și pentru a obține premiile oferite cu generozitate de Asociația „Alumni CNPR” și cărțile în limba franceză donate de către Asociația Adiflor, Paris, Franța.
La finalul celor două probe de lectură în limba franceză, câștigătorii au fost următorii: premiul I, Mihăilă Alexandra – clasa a XII-a D; premiul al II-lea, Tomulescu Rareș – clasa a XI-a D; premiul al III-lea, Miron Raluca – clasa a XI-a B. S-au acordat și trei mențiuni: Mihalache Smaranda – clasa a XI-a F, Stan Beatrice – clasa a IX-a F și Pașparugă Alexandra Lavinia – clasa a XI-a B.
În pauza dintre manifestări, atât participanții, cât și publicul s-au putut delecta cu specialități culinare tipic franțuzești, oferite de elevii clasei a X-a F – „un goûter à la française”, cum l-au numit organizatorii. Iar pe parcursul întregii săptămâni, profesorii de limba franceză vor selecta cele mai reușite desene care ilustrează tema „Je suis francophone”, pentru realizarea unei expoziții.
„Din ce în ce mai mulți elevi sunt interesați de limba franceză. Dovada: reușita celor 45 de elevi care au susținut examenul pentru obținerea DELF în sesiunea februarie 2018, calificarea la Olimpiada Națională de limba franceză, participării la alte concursuri naționale.
Din ce în ce mai mulți elevi cântă în limba franceză, joacă teatru în limba franceză, participă la concursuri organizate de liceu pentru a dovedi cunoașterea limbii și a civilizației franceze. Toate acestea sunt argumente în plus în favoarea ideii că franceza oferă tinerilor care o practică un atu în viitorul lor profesional. Francofonia este serios promovată de elevii și profesorii de la CNPR!” a declarat profesor-doctor Cristina Grigori, responsabil al Catedrei de Limbi Moderne.