Mihai-Emilian MANCAȘ, (1933-2025)

Mihai-Emilian Mancaș s-a nǎscut în Dobreni, județul Neamț, la 18 iulie 1933, într-o familie de învățători – Nicolae și Maria Mancaș. Dupǎ școala primară, pe care o urmează în satul natal, în 1944, reușește la examenul de admitere în clasa I de liceu, la Liceul Petru Rareș din Piatra-Neamț, școală de care va rămâne legat pentru toată viața, și ca elev, și ca profesor, și ca director al acesteia. Ajungând elev în clasa a X-a, beneficiază de un ordin al ministerului învățământului, prin care, doar pentru elevii care doreau, s-au organizat cursuri de echivalare a clasei a XI-a, astfel putând să termine liceul cu un an mai devreme. Fără ezitare, împreună cu alti 11 colegi, s-a înscris la acest curs și în toamna lui 1951 era deja student la Facultatea de Litere a Universității din București.

Cariera didactică o începe la Liceul Real-Umanist Bicaz unde, între 1963-1968 a îndeplinit și funcția de director. Din 1968, este transferat ca profesor de limba și literatura română la Liceul Petru Rareș din Piatra-Neamț, iar din 13 iunie 1969 i se încredințează funcția de director al acestei școli, funcție în care rǎmâne până în 14 septembrie 1975. De la 1 septembrie 1976 trece la Liceul Calistrat Hogaș din aceeași localitate, pe catedra pe care devenise titular. Mai revine la Petru Rareș doar pentru anul școlar 1995-1996, unde predă literatură universală la clasa de limbi moderne.

Profesorul Mihai-Emilian Mancaș a fost înzestrat cu harul oratoriei și cu aplecare pe condei. Cu vocea caldǎ, de tenor, știa să-și atragă elevii spre citit și scris. A fost cel care a inițiat și a pus în practică, pentru prima oară în școala româneascǎ, proiectul învățământului pe cabinete școlare.

Dintre foștii absolvenți și profesori ai liceului, a fost fǎrǎ doar și poate cel mai implicat în vederea întâmpinării sărbătoririi celor 150 de ani de atestare documentară ai liceului său alb (mai ales că la aniversarea de 100 de ani era director al Liceului Petru Rareș).

Pentru ceea ce a făcut pentru satul său natal, în 2014 i s-a decernat titlul de Cetățean de onoare al comunei Dobreni, iar școala din sat se numește astăzi Școala Gimnazială profesor Mihai-Emilian Mancaș.

Fragmente din corespondența profesorului Mihai-Emilian Mancaș cu domnul director al Colegiului Național Petru Rareș, prof. Grigoruță Oniciuc

24 noiembrie 2022

Dragul meu director, mulțumesc mult și pentru multe, nu doar pentru azi! A ieșit ca la carte, cu regie fără de cusur și cu o tehnică impecabilă. Dacă ați înregistrat cumva și e posibil, aș fi curios să ascult totul. S-a spus ce trebuie și asta este esențial. Eu am scăpat de povara unei emoții care mă cam speriase. Am avut acolo și câțiva elevi, acum profesori. Răsuflu ușurat. Era cât pe ce să nu avem ce lansa … dar cu voia lui Dumnezeu, totul a ieșit bine prin osteneala dumneavoastră, a lui Florin, a domnului Nicolau și a domnului Diaconu, care a finisat volumele aduse astă noapte. Pe 8 decembrie, la Sarata-Dobreni, peste Balaur, lansez cărticica mea despre Dobreni, tot online, la biserica străveche de acolo și vă invit călduros să luați parte. Dacă vorbiți cu Florin, vă dă el toate detaliile. Cele mai bune urări deodată cu cele mai călduroase mulțumiri! Mihai.

20 decembrie 2022

Profesorul Gheorghe Dumitreasa, cel care, după patriarhul Constantin Borş, şeful şcolii pietrene de matematică, are şi în prezent cel mai rezistent renume în branşă, se deosebea oarecum de ceilalţi aşi. Sincer, direct, fără de complicaţii protocolare sau sentimentale, lăudând cu parcimonie şi spunând net părerile sale despre putinţele elevilor, i-a impresionat de la început pe adolescenţii care preferă sinceritatea, chiar şi cea care ustură.
Lecţiile lui Ghiţă (Aşa-i ziceam între prieteni) nu erau spectaculoase, ca ale lui Iani Zenembisis, nici pline de meandre psiho-pedagogice, precum cele ale lui Duţu Avădanei, ci se întrupau într-o succesiune neîntreruptă de demonstraţii logice, ale profesorului şi ale elevilor săi, dominantă fiind realitatea matematică.
Neuitata zicere „bleambă”, subiectivă şi prezentă din când în când ca agrement didactic, nu era o insultă în lexicul intra muros al matematicianului, ci o constatare de părinte sever şi deziluzionat. Şi nici un „bleambă” premiant nu a luat vorba arhaică drept o jignire.
Au fost momente când a simţit că un elev sau altul tindea să-şi depăşească magistrul în inventivitate. Bucuros că mai descoperise un viitor om de ştiinţă, Ghiţă îi mărturisea fără spaimă adolescentului că se simte provocat la încercare. Şi punea din nou mâna pe carte, şi făcea nopţi albe, şi lupta cu sine, pentru a nu-şi dezamăgi ucenicul.
Aşa a câştigat respectul elevilor şi sentimente chiar mult mai puternice din partea celor care vedeau în profesorul lor un model de trudă intelectuală şi de luptă cu limitele dificile ale provocărilor din matematică. În semn de preţuire, gospodarii din satul natal, Girov, au atribuit numele său şcolii gimnaziale de centru şi unei străzi. Asta înseamnă mai mult decât toate distincţiile primite de-a lungul vieţii.
Pentru mine, deşi cred că nu a ştiut-o niciodată, profesorul Gheorghe Dumitreasa a fost un incitant subiect de studiu în ceea ce priveşte trăsăturile definitorii ale omului de la catedră. Dincolo de relaţiile noastre de-o viaţă, am convingerea fermă că întreaga sa carieră de dascăl poate fi un excelent exemplu de profesionalism, în primul rând prin muncă, responsabilitate şi consecvenţă! Mi-a fost coleg de clasă în gimnaziu şi coleg de cancelarie la „Rareş”. Dumnezeu să-i lumineze cu dărnicie infinita cale a veşniciei!

12 februarie 2024

Bună ziua, domnule director! Urmăresc cu interes viața școlii românești și a școlii universale. Deși departe, am informații de la foștii noștri elevi, care nu m-au uitat, fiind ei acum dacăli cu bogată experiență. Observ cu satisfacție că ceea ce încercam noi, la Rareș, ca noutate în 1970 – anume: să transformăm clasele în adevărate laboratoare specifice și să reșezăm pe baze noi, moderne, „cabinetele” (așa le numeam), să reașezăm munca elevilor și a profesorilor în cabinete, o mică revoluție – se extinde acum în gimnazii și licee. Pentru această încercare, eu am fost „eliberat din direcție”. Am o imensă bucurie că ceeea ce visam atunci, doamna Sofia Burculeț și cu mine, devine un bun cotidian în școala românească. Sper să ne revedem în anul acesta. Încă nu știu când, depinzând eu de alții acum, dar voi veni. Multă sănătate, mari succese, imens noroc și Dumnezeu să fie cu noi! Avem mare nevoie acum noi, românii, de noroc și de mila Celui de Sus.

22 iunie 2024

Bună ziua de bacalaureat, domnule Director! Mă lupt cu timpul și cu medicii, ca să pot veni în a doua jumătate a lunii august la Piatra și, cu această ocazie, să revăd pentru ultima oară LICEUL, să vă îmbrățișez, să vă felicit pentru tot ce se întâmplă frumos la Rareș și să vă doresc NOROC, fără de care era noastră distruge orice idee bună! Mihai, Nevers, 22 iunie 2024